Istoricul: Mănăstirea îşi are începutul în vremea lui Alexandru cel Bun, când, în anul 1415, marele vornic Oană ridică prima aşezare mănăstirească, ascunsă între codri. Ştefan cel Mare a înzestrat biserica cu obiecte preţioase şi manuscrise, dintre care se mai păstrează numai Tetravanghelul (1473). În anul 1527 Mănăstirea a fost jefuită şi distrusă de tătari. Ruinele acestei mănăstiri se pot vedea şi astăzi la circa 300 m de actuala biserică. La 15 august 1530 jupân Toader Bubulog, mare logofăt, sluga credincioasă a lui Petru Rareş şi soţia sa Anastasia, au ridicat actuala biserică când era egumen chiar Paisie, după cum ne informează pisania. În 1535, o echipă de patru meşteri zugravi a executat decorarea marii biserici. Există indicii serioase că între aceştia se afla zugravul de biserici (şi curtean al măriei sale Petru, Voievodul Moldovei) Toma din Suceava. Lunga existenţă a mănăstirii a făcut necesară renovarea în mai multe rânduri a bisericii în 1868, 1888, apoi în secolul al XX-lea în 1960-1961 şi 1967-1970, restaurarea picturii fiind făcută în anii 1971-1972. Desfiinţată în 1786, funcţionează ca biserică de mir până în 1990, când este reactivată ca mănăstire cu obşte de călugăriţe.

            Descriere: Biserica este din piatră în plan triconic, cu ziduri groase de peste un metru. Spaţiul este compartimentat în altar, naos, gropniţă şi pronaos. Altarul este luminat de o fereastră mare la est şi două ferestruici mici, una la proscomidie, alta pe zidul sudic în apropierea catapeteasmei. Aceasta este din lemn, cu o ornamentaţie sculpturală foarte fină. Naosul este luminat de o fereastră pe zidul din sud, alta pe cel de nord. Se remarcă lipsa turlei. Între naos şi pronaos se află gropniţa, care este luminată de o fereastră aşezată la sud. Deasupra gropniţei, printr-o uşă săpată în zid, se poate ajunge la hainiţă. În gropniţă, pe dreapta, este săpată ctitorului, marele logofăt Toader(+ ianuarie 1539), iar în partea stângă cel al soţiei sale (+ 29 septembrie 1527). Pronaosul primeşte lumină de la o fereastră de pe zidul din sud şi alta pe cel nordic. În partea stângă se află mormântul episcopului de Rădăuţi, Eftimie, care a fost călugărit aici. Ferestrele din pronaos sunt mai mari decât cele din altar şi naos. Naosul se separă de gropniţă şi aceasta de pronaos prin ziduri groase de un metru, cu deschideri de dimensiunea unei uşi. Pridvorul deschis are patru arcade în arc frânt. Este susţinut de trei stâlpi în faţă (la apus) groşi, cu diametru de un metru, de formă pătrată. Între stâlpi este un zid gros, înalt de 1,65 m. Uşa de intrare în pronaos este masivă, din lemn de stejar, într-un canat. Pardoseala bisericii este din lespezi de piatră, iar acoperişul este din şindrilă, cu streaşină largă. Elemente de factură gotică sunt vizibile la ancadramentele ferestrelor, la portalul de la intrare şi la firidele care decorează cele trei abside.

            Pictura: Fresca, realizată cum am arătat mai sus de zugravul Toma de la Suceava, este întâlnita şi la Moldoviţa, Arbore, Voroneţ , Suceviţa. Pictura interioară continuă tradiţia iconografică a picturii murale din vremea lui Ştefan cel Mare, punându-se mai mult accent pe caracterul narativ al reprezentării, fapt ce a dus la înmulţirea scenelor şi registrelor (vezi scena Săptămâna Patimilor). La intrarea în biserică, pe peretele vestic ne întâmpină Judecata de Apoi unde apar multe elemente populare specifice locului, cum ar fi buciumul, cobza, ştergarul. În dreapta intrării în naos ne întâmpină tabloul votiv al lui Petru Rareş. Şi mormintele ctitorilor au tablou votiv (al logofătului Toader şi al soţiei sale Anastasia). În exterior, peretele nordic, expus intemperiilor, se resimte cel mai mult, dar peretele sudic, absidele laterale şi peretele vestic oferă ochiului o sublimă orchestraţie de culori. Heruvimi, serafimi, profeţi apostoli, ierarhi sau călugări care alcătuiesc tema cinului monahal. Imnul Acatist al Bunei Vestiri, cuprinzând 24 de scene, este zugrăvit pe peretele sudic alături de Asediul Constantinopolului. Tot aici se găsesc scene din viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, precum şi Parabola Fiului Risipitor. Specifice în culoarea bisericii sunt diferitele nuanţe de roşu.

            Altele: Clopotniţa nouă este la intrarea în incintă, 30 m est de biserică. Este o construcţie cu gang, acoperită cu şindrilă. Tot la 30 m dar în nordul altarului, este clopotniţa veche. Turnul, construit în 1641, este de formă pătrată, cu zidul din bolovani de piatră, acoperit cu şindrilă.