| Mănăstirea LAINICI |
 Istoricul: Sfântul Nicodim de la Tismana, ajuns în secolul al XIV-lea în ţara Românească, a ctitorit mănăstiri şi schituri la poalele Carpaţilor, adevăraţi piloni de sustinere ai ortodoxiei şi românismului, avându-se în vedere că din secolul al XIIMea începuse acţiunea de catolicizare a Ardealului de către Biserica Romei. |
 Descriere: Biserica-Catedrală (nouă) este foarte înaltă şi spaţioasă. Planul sau arhitectonic cuprinde două biserici suprapuse datorită terenului în pantă, dar s-a vrut a reprezenta şi istoria Bisericii creştine, care până în zilele noastre a cunoscut două perioade fundamentale: prima perioadă de la anul 1 până la anul 313 (când a fost Edictul de la Milan al Împăratului Constantin cel Mare), care a fost fundamentul şi temelia bisericii creştine, când acesta a fost în catacombe vărsându-se mult sânge, murind milioane de mucenici pentru Hristos. A două perioadă se întinde din anul 313 până în zilele noastre. |
 Pictura: Pictura bisericii noi, a fost realizată în tehnica frescă de pictorul Grigore Popescu din Bucureşti. Tematica iconografică de la subsol este destinată bisericii din catacombe, pictându-se viaţa creştinilor de la anul 1 până la 313, fiind reprezentaţi majoritatea sfinţiilor şi martirajelor cunoscute din istoria Bisericii şi din sfânta tradiţie. În pictura bisericii de deasupra sunt cei mai reprezentativi sfinţi din toate timpurile şi din toată lumea. |
 Altele: În faţa bisericii este o clădire construită în 1935 în stil brâncovenesc, etajată în partea centrală. |
|
| |
|
|
|
|