Istoricul: Biserica este construită pe locul alteia mai vechi, din lemn. Nu se ştie precis data construcţiei bisericuţei, dar din documentele datate rezultă că există înainte de anul 1400. Între 1399 şi 1419 se menţionează într-un document că Mănăstirea Nechit, cu hramul Sfântul Nicolae, se află pe valea pârâului Nechit, în apropierea unui sat care avea moară şi sălişte. Menţiunea a fost făcută de un oarecare Huba, care cunoştea bine existenţa mănăstirii. Un document din 1419 arată ca domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, le dă lui Ştefan Verilovici, Dragomir şi Ianoş trei sate situate atunci în zona Câmpul lui Dragoş unde se află Mănăstirea Nechit. Tradiţia spune că Ştefan cel Mare, ctitorul mănăstirii Tazlău, construită în 1496-1497, a populat-o cu călugări din Mănăstirea Nechit, care avea în fruntea sa pe Ieromonahul Chiriac, trecut în rândul sfânţilor încă din timpul păstoririi Mitropolitului Dosoftei, din anii 1624-1693. În apropierea mănăstirii Nechit există trei izvoare ce amintesc de vieţuirea Sfântului Chiriac, la care azi merg credincioşii să se spele, să bea apă şi să ceara ajutor cu rugăciunile sfântului către Dumnezeu. În 1934, Smaranda Ghidescu (96 de ani) povestea că în aprilie 1874 a fost împreună cu soţul şi tatăl ei la Mănăstirea Nechit pentru a se ruga să aibă copii. Pe atunci Mănăstirea avea o bisericuţă şi câteva chilii, construcţii din lemn dărăpănate, iar obştea se compunea din şapte vieţuitori. I-au spus stareţului Gheorghe scopul venirii lor, iar acesta, bătându-l pe umăr pe soţ, i-a spus că la anul se vor întoarce acolo cu copilul în braţe. Ei au promis că, dacă aşa se va întâmpla, vor construi o biserică din piatră şi chilii pentru călugări. Minunea s-a întâmplat, iar ei au venit cu rudele şi prietenii în 1875 şi au construit din piatră o biserică, o casă mare cu 10 chilii şi clopotniţa.

            Descriere: Este o construcţie din piatră şi cărămidă, pe fundaţie de beton, în formă de cruce, compartimentată în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Are două turle, una deschisă pe naos, octogonală în exterior, cu opt ferestre mari terminate în arc, şi alta în faţă, pătrată, care a slujit drept clopotniţă (pâna s-a zidit o clopotniţă în incintă). Este lungă de 34 m, înaltimea zidurilor de 10 m, iar lăţimea în zona absidelor din naos 12 m. Turnul central are 30 m înălţime, cel frontal 28 m, iar celelalte cinci semiturnuri 14 m. Catapeteasma, din stejar, este sculptată cu mult simţ artistic. Naosul, luminat de două ferestre, se delimitează de pronaos prin doi stâlpi mari marginali, care susţin arcada boiţei. Pronaosul este spaţios, luminat de câte o fereastră la sud şi nord. Din pridvor în pronaos se intră printr-o deschidere cât o uşă făcută în zidul despărţitor, iar din pridvor se intră din tindă printr-o uşă sculptată pe ambele feţe. Este pictat şi luminat de câte o fereastră pe zidul din sud şi cel din nord. Înainte de pridvor există o tindă în care se intră prin partea de vest, pe o uşă din lemn nesculptat, dublată de una metalică la exterior. Tinda este pictată şi are pardoseală de beton. Pardoseala în biserică este din marmură albă, aşezată într-un frumos mozaic. La etaj, în biserică, este construit un frumos paraclis pictat. Mobilierul în biserică este din stejar sculptat.

            Pictura: A fost lucrată în frescă între 1979 şi 1982, în stil neobizantin, de sora Viorica Creţu.

            Altele: Faţada este tencuită cu ciment alb şi praf de piatră. Are un brâu median cu profiluri deasupra şi dedesubt, iar mai sus de brâu, de jur-împrejur, sunt firide pictate, ornamentate cu profiluri. Este străjuită de zece stâlpi de rezistenţă. Acoperişul bisericii este din tablă, aşezată în solzi. Construcţia bisericii s-a terminat în decembrie 1977. Lucrările de şantier s-au desfăşurat sub directa supraveghere a ctitorului stareţ Zenovie Ghidescu, fidel continuator al bunilor şi străbunilor săi, Ioan Ghidescu şi Gheorghe Bârjoveanu.