Istoricul: A fost ctitorită la început ca schit, de inginerul Nicolae Pissiota şi soţia sa Zoe, în anii 1928-1929. O dată cu biserica zidită din temelie s-au construit şi case pentru călugări. Schitul s-a ridicat în zilele sanctităţii sale, primul patriarh regent al României Mari, Dr. Miron Cristea. Cu vremea, clădirile pentru adăpostirea călugărilor au început să se ruineze; dar în 1953, prin grija Patriarhului Justinian, au fost reparate şi totodată s-a mai ridicat o clădire nouă din zid, pentru chilii şi ateliere, lucrărea terminându-se în 1957. Schitul părăsit de călugări în timpul ruinării (1948), este populat de Patriarhul Justinian cu călugăriţe aduse de la Mănăstirea Viforâta. Datorită prigoanei comuniste, Schitul a fost închis între 1962 şi 1993. În 1993 s-a reînfiinţat de Arhiepiscopia Bucureştilor ca mănăstire pentru maici şi s-a populat cu maici de la Mănăstirea Ghighiu - Prahova. Cu osteneala maicii stareţe Mihaela Novacovschi şi a soborului s-a ridicat o nouă construcţie din zid în stil brâncovenesc pentru chilii şi s-a început o clădire din zid pentru stăreţie.

            Descriere: Biserica este o construcţie din zid cu fundaţia şi soclul din beton, în formă de cruce. Naosul şi pronaosul formează un spaţiu comun. Catapeteasma este din lemn sculptat, la fel şi uşa de la intrarea în pronaos. Are un pridvor închis, nou pictat, în care se intră printr-o uşă metalică. Mai târziu s-a adaugat şi un al doilea pridvor mai mic. Are două turle, cea de pe pronaos servind şi ca clopotniţă. Acoperişul este din tablă. Zidurile exterioare sunt din cărămidă roşie aparentă (netencuite). De jur-împrejurul bisericii sunt trotuare largi din beton.

            Pictura: Pictura s-a executat în frescă de Vasile Rudeanu. Ctitorul a înzestrat biserica cu podoabe din argint masiv şi aurite.

            Altele: Incinta mănăstirii este mică. Are un gard din fier forjat la stradă şi pe celelalte laturi gard de beton.