Loading... Please Wait.
Română | English
Patriarhia Română - Mănăstiri şi schituri
Patriarhia Română Structura BOR Mănăstiri şi schituri Itinerar pelerinaje Calendar ortodox Contact
   

Mănăstiri şi schituri


            Apartenenţa Administrativ-Bisericească:             Judeţ:

Mănăstirea RAFAILA

            Istoricul: Vechimea schitului cu obşte de călugări duce spre secolul al XVI-lea. După biruinţa de la Podul Înalt împotriva turcilor în 1475, Ştefan cel Mare întâlneşte în lunca Băltenilor din sus de Vaslui, doi copii plângând după omorârea părinţilor lor de către turci. Erau Radu şi Irina Bălteanu, fiii unui pădurar. Drept mângâiere, marele Voievod, căruia copiii îi cer răzbunarea părinţilor, a dat fiecăruia câte o moşie. Irinei i-a dat moşie cuprinsă între steagurile I şi II de la apa Rahova şi apa Bârladului, unde astăzi sunt satele Oseşti, Cosmeşti, Chetreşti şi Deleşti. Radu a primit moşia dintre steagurile II şi III, unde acum se găsesc satele Rafaila şi Buda. Pe Radu, Ştefan îl face mai târziu oştean vestit al lui şi o bucată de timp s-a numit Radu Arcaşu. Mai târziu Radu se lasă de ostăşie şi merge la Mănăstirea Neamţului, unde se face călugăr cu numele de Rafail. Spre bătrâneţe se retrage la moşia sa, unde în fundul văii Stemnicului, în locuri acoperite de codrii bătrâni a ridicat o bisericuţă din lemn. Aceasta s-a întâmplat pe la 1531, dar aşezământul monahal este atestat documentar în anul 1599. Toate acestea au fost însemnate într-un hrisov al schitului Rafaila, scris cu litere mari de aur pe o piele de vită. Ultima oară acest hrisov a fost văzut la 24 iunie 1897, în mâna Preotului I. Haulica, parohul comunei Dumbrăveni, stră-strănepot al Irinei, când s-a citit de către stareţul schitului, Ieromonahul Ilarie Popescu împreună cu Dl. Ilie Verescu.

            Descriere: Biserica este o construcţie de zid din piatră, cu zidurile groase de 80 cm, de formă dreptunghiulară. Altarul primeşte lumină de la o fereastră aşezată în est. Catapeteasma este din lemn, înaltă până la boltă şi ornamentată cu sculptură, în mare parte aplicată. Naosul spaţios este luminat de o fereastră pe zidul din sud şi alta pe cel din nord. Este delimitat de pronaos prin ziduri în părţile laterale, care se continuă până la arcadă. Ferestrele din altar şi naos sunt duble, largi, înalte, terminate în arc şi cu grilaje metalice la mijloc. Pronaosul are spaţiul mai mic şi mai îngust din cauza construirii în interiorul lui a două camere, una în partea sudică, alta în cea nordică. Este luminat de câte o fereastră la sud şi nord, mai scurte ca cele din altar şi naos, dreptunghiulare şi cu grilaje metalice la mijloc. Deasupra pronaosului este cafasul. Pridvorul s-a închis cu geamuri aşezate pe zidul împrejmuitor, înalt de 1,1 m (iniţial a fost deschis). Este susţinut de doi stâlpi cilindrici în faţă şi doi în spate, cuprinşi în zidul despărţitor de pronaos. Intrarea în pridvor se face prin uşă de lemn în două canaturi, cu geamurile în partea superioară. Din pridvor în pronaos se intră tot pe uşă de lemn masivă în două canaturi, întărită cu piroane metalice. Pardoseala este din duşumea de scândură în biserică, şi de beton în pridvor. Acoperişul este din tablă zincată.

            Pictura: Pictată este doar catapeteasma, tencuită în interior, văruită în alb şi împodobită cu icoane.

            Altele: La 35 m vest de pridvor este o construcţie de zid, orientată de la sud la nord, acoperită cu ţiglă. În această clădire sunt chiliile, stăreţia, trapeza, bucătăria şi arhondaricul pentru cazarea credincioşilor.



 
Patriarhia Română - Copyright 2009. Toate drepturile rezervate. Acces membri