Istoricul: Mănăstirea a fost ctitorită de marele ziarist Pamfil Şeicaru (1894-1980), drept mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că i-a salvat viaţa în timpul luptelor de aici, în vara şi toamna anului 1916. Atunci, chiar pe aceasta coamă de deal, a fost îngropat (împreună cu prietenul şi camaradul său de arme), într-un tranşeu, de explozia unui obuz. Scăpând amândoi cu viaţă, Pamfil Şeicaru s-a legat să ridice în acest loc o mănăstire, atunci când va avea posibilităţi materiale. Mănăstirea constituie totodată prinosul său de recunoştinţă adus camarazilor de arme care au sfinţit cu sângele lor aceste locuri, în vara şi toamna anului 1916, dar şi în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru România Mare.

            Descriere: Biserica este în maniera vechilor biserici de lemn cu modernizările aduse stilului rustic tradiţional românesc. Pe o fundaţie de beton şi piatră pardosită cu cărămidă arsă, se înalţă biserica din cununa de bârne încheiate în sistemul construcţiv Blockbau, având şarpante din lemn şi învelitoare cu şindrilă de brad. Este în plan trilobat cu o turlă centrală. Catapeteasma din lemn de tei este sculptată de fraţii Popa din Bucureşti. În interior, pereţii sunt căptuşiti cu zidărie din cărămidă. Ferestrele au avut iniţial geamurile pictate în imitaţie de vitralii.

            Pictura: Pictura murală în ulei a fost realizată în tradiţia iconografică bizantin-ortodoxă de pictorul Ivănescu din Bucureşti, cu vopsele aduse din Spania şi Italia. În anii 70 a fost acoperită cu un strat de var alb, ea păstrându-se azi în forma originală doar în turn.

            Altele: În proiecţie verticală, Mănăstirea Sf. Ana are forma unui U cu biserica în centru şi pe cele două laturi cu clădirile pentru chilii care, împreună cu biserica, închid o curte interioară. De jur împrejurul bisericii şi chiliilor se află un cerdac acoperit.