Istoricul: Ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, biserica mănăstirii Trei Ierarhi a fost construită între 1635 şi 1639 şi a fost sfinţită la 6 mai 1639 de Mitropolitul Varlaam al Moldovei. După prima devastare, a tătarilor, din 1650, apoi a polonezilor, din 1686, a cutremurelor din 1721 şi 1738, i s-au făcut importante renovări în anii 1741-1742. Dar cutremurul din 1802 şi mai ales incendiul din 1827 afectează grav biserica şi celelalte clădiri ale incintei, impunând o radicală restaurare între anii 1882-1887 a arhitecturii şi până în 1889 a interiorului, inclusiv a picturii. Renovarea a fost făcută de arhitecţii Lecomte du Noiiy din Franţa şi Nicolae Gabrielescu. S-au demolat turlele, bolţile, absida altarului şi coloanele centrale interioare. Refăcându-le s-a consolidat întreg edificiul. Aceasta s-a făcut cu preţul sacrificării frescei originale (parţial păstrate prin decapare) şi a multor detalii de interior. Au fost înlocuite ancadramentele de piatră ale uşilor şi masivul portal de la intrarea în pronaos, s-au coborât bolţile pridvorului, au fost înălţate turlele care primesc acoperişuri ascuţite, ce n-au existat iniţial. Aceste modificări au lansat pe verticală edificiul, dându-i zvelteţea şi eleganţa potrivit noului gust al veacului trecut.

            Descriere: Biserica este construită din piatră făţuită cu ziduri groase de un metru, în plan triconic. Spaţiul interior este împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul primeşte lumină printr-o fereastră centrală pe zidul din răsărit şi câte una laterală pe fiecare parte. Catapeteasma actuală este lucrată în plăci din marmură de Carrara, prinse în structuri de bronz; include icoanele împărăteşti, lucrate în mozaic aurit şi materiale preţioase, şi celelalte icoane în email. Din vechea catapeteasma, care a fost lucrată la Moscova în 1639, se mai păstrează o icoană cu Sfinţii Trei Ierarhi, restaurată în 1851. Pe naos, luminat de câte trei ferestre pe fiecare absidă, se află o turlă mare, deschisă. Pronaosul este luminat de o fereastră la sud şi alta la nord. Şi pe pronaos este o turlă mare, deschisă, în apropierea pridvorului. În mijlocul pronaosului, către dreapta şi stânga, sunt două coloane poligonale, având deschideri de 1,2 m atât între ele, cât şi între ele şi ziduri.

            Pictura: Vechea frescă, de mare valoare artistică, realizată între 1641 şi 1642 de pictorii Isidor Pospeev, Pronca Nichitin şi D. Iaclonev (aduşi din Rusia), a fost înlocuită cu alta (cu prilejul restaurării din 1889), în afara spiritului artei din epoca lui Vasile Lupu, realizată de nişte artişti decoratori francezi şi români. Această nouă pictură reeditează dominante stilistice ale frescei renovate atunci de la biserica mănăstirii Curtea de Argeş, de către acelaşi Lecomte du Noüy.

            Altele: Faţadele exterioare sunt faima monumentului, care uimeşte lumea prin toată sculptura executată cu măiestrie artistică (Paul de Alep, 1653). Se păstrează în cea mai mare parte în formă originală. Nici contraforturile, cu rolul lor de susţinere, nu se extrag acestui estetism rafinat. Pe întreg spaţiul exterior al zidurilor, de la temelie până sus la cornişa turlelor, evoluează succesiv, măiestrit dăltuite în piatră, motive ornamentale prelucrând vechile crestături de lemn ale jilţurilor noastre voievodale, geometrismul rafinat de pe mânecile brodate ale cămăşilor moldoveneşti, grafismul floral occidental, discuri solare cu străvechi rosturi autohtone ca şi arabescurile otomane din moscheile Asiei Mici. O impunătoare torsadă desăvârşeşte împletirea celor trei elemente într-o simbolică scară, fiind înconjurată de două benzi decorate în spiritul Renaşterii italiene târzii, convertită la baroc. În acest spaţiu se amortizează două viziuni estetice aparent ireconciliabile - Orientul şi Occidentul.