Istoricul: Numele locului şi al mănăstirii vine de la un izvor din apropiere cu Slatina (apa sărată), care cu timpul a secat. Prima aşezare monahală pe aceste locuri este legată de numele pustnicului Pahomie, despre care vorbeşte şi cronicarul Ioan Neculce. Piatra funerară a egumenului Nil, zidită în contrafortul din dreapta mănăstirii, dovedeşte că încă înainte de venirea lui Lăpuşneanu a existat aici o veche aşezare monahală (din secolului al XV-lea). Eftimie, cronicarul oficial din acea vreme, arată că zidirea mănăstirii Slatina a fost începută de Alexandru Lăpuşneanu în anul 1553 şi s-a terminat în a doua lui domnie, în anul 1564. Dar sfinţirea ei s-a făcut la 14 octombrie 1558 de Mitropolitul Grigorie. Inscripţia din chenarul stemei Moldovei, aşezată deasupra uşii de intrare în pridvorul bisericii, confirmă aceasta. În ultimul său an de viaţă (1568) Alexandru Lăpuşneanu s-a călugărit aici cu numele de Pahomie. Mănăstirea a suferit de-a lungul vremurilor şi a fost nevoie să fie renovată sau reparată în mai multe rânduri. Printre ctitorii care au reparat-o şi înnoit-o se numără şi Vasile Lupu. Arhiereul Filaret Apamiaş a reparat-o în 1821, După stricăciunile provocate de eteriştii care au jefuit-o de odoarele sale. Între anii 1826 şi 1828 a reparat-o Mitropolitul Veniamin Costache, iar în 1932 s-a renovat la îndemnul Mitropolitului Pimen al Moldovei. Cu fondurile statului, în perioada 1955-1960 s-au executat lucrări de restaurare şi reparaţii însemnate la biserică, chilii şi paraclis. Importante lucrări au fost făcute în 1968-1979 când s-au reparat şi turnurile de la poartă şi clopotniţă. În partea sudică a incintei, pe vechile temelii s-a construit un corp nou de chilii, clădire mare cu etaj şi ceardacuri, acoperite cu tablă. Săpăturile arheologice făcute în incintă au scos la iveala Palatul Domniţei şi fragmente de marmură din fântâna arteziană construită de Alexandru Lăpuşneanu.

            Descriere: Biserica este clădită de meşteri din zonă şi din Transilvania, biserica Slatina este printre cele mai mari din Moldova. Ca plan, se aseamănă cu biserica mănăstirii Bistriţa din Neamţ, cu deosebirea că absidele laterale ale bisericii de la Slatina se înscriu în grosimea zidului pe toată lungimea naosului, iar ca stil se apropie de bisericile din vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Zidurile au peste un metru grosime şi sunt aşezate pe un soclu din bolovani de piatră prinşi în ciment, înalt de 1,80 m. La ferestre şi uşa de intrare în pronaos se observă elemente gotice. Între naos şi pronaos, biserica a avut obişnuită cameră a mormintelor (gropniţă) care a fost înlocuită la începutul secolului al XIX-lea, înlăturându-se peretele despărţitor. Altarul, foarte spaţios, este luminat de o fereastră mare aşezată la răsărit. Catapeteasma, restaurată în anul 1828, este din lemn de stejar, masivă, cu o foarte frumoasă sculptură, în special în partea inferioară. Naosul are câte o fereastră în fiecare absidă şi câte una pe zidurile din sud şi nord, spre pronaos. Turla se înalţă pe arcade şi pandativi caracteristici stilului moldovenesc. Are în exterior formă octogonală. Este luminată de patru ferestre şi în partea superioară are doua rânduri de ocniţe de jur împrejur, care au fost pictate, dar cu vremea pictura a fost ştearsă. În partea inferioară turla are firide. Pronaosul este despărţit de naos printr-un zid gros de 1,3 m, cu o deschidere largă de 1,4 m, în care s-a fixat o uşă din lemn, în două canaturi, cu geamuri în partea superioară. Este luminat de câte două ferestre la sud şi nord. Ferestrele din altar, naos şi pronaos sunt duble, au rame metalice, cu terminaţia în arc. La mijloc au grilaj metalic. În pronaos, pe dreapta, la intrare, este mormântul fiicei lui Alexandru Lăpuşneanu, Teofana, săpat în marmură, în care sunt depuse şi osemintele ctitorilor. Au mai fost înmormântaţi în biserică (în afară de Alexandru Lăpuşneanu şi Doamna Ruxandra), Apostolache comisul, Doamna Chiajna şi fiul lor Dumitraşcu, marele paharnic Niculae Mogâldea cu fiul său Vasile, şi Mitropolitul Veniamin Costache, ale cărui oseminte au fost strămutate la Iaşi în 1886, păstrându-se mormântul gol în partea dreapta sub streaşina bisericii. Intrarea în pronaos se face printr-o uşă metalică, într-un canat. Pridvorul, cu intrarea prin sud, pe o uşă masivă din lemn, în două canaturi, este luminat la vest de trei ferestre mari, dreptunghiulare, foarte înalte. Pardoseala din marmură a fost pusă în naos şi gropniţa cu prilejul renovărilor din 1828, iar în pridvor şi pronaos a fost pusă mai târziu. Acoperişul, cu o streaşină largă, este din tablă de cupru.

            Pictura: Veche din secolul al XVI-lea, realizată de pictori necunoscuţi din Moldova, din pricina incendiilor prin care a trecut biserica s-a distrus, iar aceea din anul 1828 a fost în întregime refăcută, aşa cum arată inscripţia de la intrarea în pronaos. Meşterii au folosit tehnica tempera, iar ca sistem de distribuire a scenelor s-au condus după erminia ortodoxă. Tabloul votiv aşezat pe peretele vestic al pronaosului, în dreapta uşii de intrare, înfăţişează toată familia ctitorului Alexandru Lăpuşneanu, care a avut patru fete şi patru băieţi.

            Altele: Clopotniţa masivă, din zid de bolovani de piatră, este la 30 m în colţul de nord-vest al patrulaterului construcţiilor.