Loading... Please Wait.
Română | English
Patriarhia Română - Mănăstiri şi schituri
Patriarhia Română Structura BOR Mănăstiri şi schituri Itinerar pelerinaje Calendar ortodox Contact
   

Mănăstiri şi schituri


            Apartenenţa Administrativ-Bisericească:             Judeţ:

Mănăstirea TISA SILVESTRI

            Istoricul: Schitul Tisa a fost înfiinţat de Nicolai Iorăscu, pe moşia Silvestri. Prima atestare documentară datează de la 13 aprilie 1729, când un răzeş dăruieşte mănăstirii Tisa o parte din satul Marmureni-Vaslui. Într-un act din 18 octombrie 1742 se spune că egumen al schitului în 1735, era Tofan şi primise cu metanie pe Ioanichie, călugărit de 7 ani şi un răzeş din satul Odobeşti (ţinutul Roman), devenit prin călugărie, cu patru ani în urmă, Ioanichie Castravat. Schitul, biserica şi trei case sunt înregistrate într-o hartă din 1789, din aceasta reieşind că satul Tisa abia apăruse. În 1809 Schitul avea şapte călugări, iar în 1846 avea 25 de călugări, dar aşezământul era acum subordonat mănăstirii Doljeşti din ţinutul Roman, căreia îi fusese închinat ca metoc de Nicolae Kogălniceanu. În 1864, când Schitul a pierdut moşia şi pădurea, s-a desfiinţat. Toată zestrea schitului, obiecte de cult şi carte veche au fost date la biserica din lemn din satul Tisa-Silvestri. În 1889-1890 protoieria judeţului Bacău consemnează, cu prilejul inspecţiei din aceşti ani, că obiectele schitului au fost găsite aruncate în cafasul bisericii Turlui, de unde au fost duse la Biblioteca Sfintei Episcopii, pentru conservare. În 1895 se face menţiunea că la Tisa a fost un schit de călugări şi că se mai vad încă urmele unei bisericuţe şi unor chilii. Astăzi există o cruce simplă, aşezată pe locul Sfintei Mese, pe care scrie: Loc Sfânt fost mănăstire 1850-1860.

            Descriere: Biserica este construită din cărămidă, în formă de cruce, lungă de 25 m. Spaţiul este repartizat în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Biserica are şi un pridvor deschis. Altarul este luminat de o fereastră pe zidul din răsărit şi câte una pe zidurile din sud şi nord. Iconostasul este din lemn de stejar sculptat. Naosul primeşte lumina de la o fereastră la sud şi alta pe zidul nordic. Absidele sunt înguste, dar profunde. Se delimitează de pronaos prin stâlpii laterali, cuprinşi în ziduri. Pe naos se află o turlă deschisă, circulară în interior, hexagonală la exterior, cu acoperiş piramidal, luminată de patru ferestre. Pronaosul este luminat de o fereastră aşezată la sud şi alta la nord. În pronaos este şi balconul pentru cor. Ferestrele au ramele metalice, sunt înalte, dreptunghiulare, terminate în arc. Uşile de intrare în pridvor (prin vest) şi pronaos sunt din stejar sculptat. Stranele din biserică sunt din lemn de stejar sculptat. Pe pronaos-pridvor mai este o turlă oarbă, de formă pătrată. Pridvorul deschis este susţinut de patru stâlpi de lemn în faţă şi patru în spate. Pardoseala este din duşumea de scândură, iar acoperişul din tablă.

            Pictura: Opera pictorului Cosma Pavel Ştefan din Arad şi a fost realizată în perioada 1997-1999. La intrare sunt pictaţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. În pronaos, în partea inferioară a zidurilor, sunt pictaţi sfinţi iar pe boltă Iisus Emanuel. Pe peretele din dreapta este pictat ctitorul mănăstirii, Arhimandritul Emilian Panait şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, pe stânga Episcopul Eftimie Luca al Romanului şi Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov. În naos sunt pictate Naşterea Domnului şi Coborârea la Iad. Culorile folosite mai mult sunt: roz, roşu, maron, bleu, pe fond albastru.

            Altele: La nord de biserică s-a construit corpul de chilii, o clădire lungă de 40 m, parter şi mansardă. La parter are un cerdac susţinut de stâlpi din beton. În apropierea acesteia, ceva mai în spate, se află prima clădire a chiliilor care în prezent nu mai corespunde ca spaţiu pentru numărul ridicat de vieţuitoare şi este folosită pentru stăreţie şi locuinţa preotului duhovnic.



 
Patriarhia Română - Copyright 2009. Toate drepturile rezervate. Acces membri