Istoricul: Mănăstirea a fost întemeiată în 1645 de Radu vel armas al lui Matei Basarab. Datorită unor intrigi, ctitorul a fost omorât împreună cu alţi boieri, chiar pe moşia sa, în a doua jumătate a sec. XVII (în 1653). Nepoţii ctitorului o închină mănăstirii Aninoasa-Muscel la 1 aprilie 1684. La sfârşitul sec. XVIII Mănăstirea Urecheşti, cum s-a numit de la înfiinţare, ia numele de Varzăreşti, împrumutat, probabil, de la padurea Vărzăreasca. În lucrarea Vetre de Sihăstrie Românească sec. IV-XX se menţionează că ctitorul se numea Radu Vărzaru. Între anii 1749-1780 Schitul rămâne pustiu. În ianuarie 1794 mitropolitul Dositei Filitis observa că, datorită distanţei mari dintre Urecheşti şi Aninoasa Schitul este neglijat, fapt pentru care hotărăşte ca acesta să fie metoc al mitropoliei. Rămâne în această situaţie până în 1835 când îşi recapătă independenţa. În 1890 Ioniţă Ilie din Palanca împreună cu alţi credincioşi încep construirea unei noi biserici care se sfinţeşte în anul 1900 de ziua Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Vremea scursă, dar şi datorită gropniţei pe care este aşezată, biserica aceasta începe să se ruineze. Este renovată în 1928 în timpul stareţului Casian Dumitrache, de Stan Ilie, fiul adoptiv al lui Ioniţă Ilie ctitorul. Ministerul de Război donează un clopot şi prin intermediul fratelui Zaharia Andreescu din mănăstire, bucuresteanul Nicolau doneaza pe al doilea (vechile clopote au fost luate de armata germană în razboiul 1916-1918). În 1929-1931 prin grija ieromonahului Lavrentie se renovează biserica veche, aceasta suportând şi o parte din cheltuieli. Cel mai de seamă stareţ pe care l-a avut Mănăstirea a fost protosinghelul Severian care a păstorit între 1849-1874. În vremea lui Schitul a avut o situaţie înfloritoare. El a construit clopotniţa şi alte case, a turnat clopotul cel mare ridicat de germani în război şi a făcut reparaţii capitale la biserica veche. Fiind bun organizator, cinstit, el a fost solicitat ca stareţ şi la Mănăstirea Dalhauti, fiind în vremea aceea singurul stareţ la două mănăstiri.

            Descriere: Biserica veche (aflată la stânga celei noi) este construită din zid masiv, gros de 1 m. N-are sânuri şi este prevazută numai cu o singură turlă. Spaţiul a fost mărit prin adăugarea mai târziu a pronaosului şi pridvorului, din lemn căptuşit cu scândură. Interiorul este prevăzut cu 4 stâlpi din zid în muchii, despărţind actualul pronaos de naos. Altarul încăpător este despărţit de naos printr-o catapeteasma din lemn făcută în secolul trecut, în locul celei din zid. Prin dreapta altarului se intră în veştmântărie. Pereţii exteriori au în partea superioară un brâu, deasupra căruia sunt firide ce urmează să fie pictate.

            Pictura: Pictura (bisericii vechi) este opera pictorului D. Nicoleanu din Buzău. Catapeteasma este pictată în 1877 de vestitul zugrav D. Teodorescu din Buzău, cu excepţia a două icoane împărăteşti zugrăvite de Matache Orăşanu. În pronaos se află 4 icoane împărăteşti donate de Gh. Constantinescu din Bucureşti la 27 martie 1892.

            Altele: Clopotniţa este construită cam în faţa bisericii vechi. Are turlă în 4 muchii, ridicată deasupra a 4 camere bune de locuit. Este acoperită cu tablă.