Istoricul: Schitul a fost ctitorit de vel vornicul Mareş Băjescu şi soţia lui, Maria, în anul 1666, cu hramul Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. În 1808 a fost distrus de un incendiu. S-a refăcut şi zugrăvit în 1835. După secularizarea averilor mănăstireşti, călugării greci au părăsit schitul. Toată averea a trecut în patrimoniul Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti, aceasta îngrijindu-se de întreţinerea schitului şi de salarizarea personalului până în 1948, când a trecut sub jurisdicţia Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, Episcop fiind PS Iosif Gafton.

            Descriere: Biserica este înaltă, cu ziduri foarte groase din piatră. Interiorul este compartimentat în altar, naos şi pronaos. Naosul este despărţit de pronaos (cu spaţiul mai mic decât în naos) printr-un zid care are o deschizătură mai largă decât o uşă. Nu are pridvor. Are două turle, una pe naos şi a doua pe pronaos. Zidurile exterioare au alternanţa de tencuială şi cărămidă aparentă. Are de jur împrejur un brâu median înflorat prin vopsele. Biserica este acoperită cu tablă.

            Pictura: Este lucrată în frescă, altarul a fost pictat în 1761 de pictorii: Tadu, Mihail şi Iordache (scrişi la pomelnicul din altar), cu cheltuiala jupânului căpitan Alexe Lovişte. Pictura din naos şi pronaos este lucrată în 1835 de Irinarh, stareţul schitului, care s-a autopictat în partea de nord a pronaosului. Catapeteasma s-a pictat în 1889, cu cheltuiala Eforiei Spitalelor Civile, fiind Episcop de Râmnic PS Iosif Bobulescu şi Egumen al schitului, Protosinghelul Diogen Stroeriu.

            Altele: Incinta schitului este mică, are alei pavate şi este împrejmuită cu ziduri din piatră înalte de 8 metri.