Istoricul: Din anul 1930 până în 1940, când Ardealul a fost cedat ungurilor, aici a existat un schit de călugări bine organizat şi cu o activitate monahală conform tipicului mănăstiresc. El a fost întemeiat de Patriarhul Miron Cristea, ca metoc al mănăstirii Topliţa, fiind înzestrat cu 32 de iugăre de pământ. După recucerirea Ardealului în 1945, Schitul şi-a reluat activitatea care a durat până în 1959, când datorită decretului comunist nr. 410, a fost desfiinţat. Clădirea chiliilor, precum şi biserica, lipsite de vieţuitori şi nepăzite, s-au distrus.

            Descriere: Paraclisul are 17 m lungime şi 6 m lăţime, cu spaţiul repartizat în altar, naos şi pronaos. Intrarea se face în naos prin două uşi: una direct de afară, prin nord şi a doua din verandă, prin partea estică a ei. Din verandă este încă o uşă care duce în pronaos. Altarul este luminat de câte o fereastră la nord şi alta în partea sudică. Catapeteasma este din lemn de stejar, sculptura fiind executată de meşteri din Grumăzeşti, judeţul Neamţ, iar Naosul este delimitat de pronaos prin arcada care susţine plafonul şi printr-un zid de 2 m lungime, amplasat în partea sudică a spaţiului. Este luminat de câte două ferestre la sud şi alte două la nord, geamurile fiind ornamentate. Pronaosul este luminat de două ferestre mari, pătrate, aşezate la sud. Pardoseala este din scândură, plafoanele sunt plate.

            Pictura: Pictura ei este realizată de cuviosul Ghedeon Rus din Mănăstirea Topliţa.

            Altele: După zidul de răsărit al paraclisului se continuă o clădire tot din zid, numai parter, în care sunt anexele schitului (ateliere, magazii, adăposturi pentru animale).