Istoricul: Ieud este o străveche aşezare maramureşană, locuită de dacii liberi şi în continuare de români. Actuala aşezare a fost întemeiată de voievodul Rale, nepotul lui Dragoş Vodă, pe la mijlocul secolului al XIV-lea. În apropierea aşezării, pe locul numit Crucişare, a existat o mănăstire încă din secolele XI-XII. După o perioadă de timp Mănăstirea a dispărut, dar datorită legăturilor credincioşilor de aici cu cei din Moldova a fost reînfiinţată şi în secolele XVI-XVII a fost printre mănăstirile de frunte ale Maramureşului. De aici se răspândeau prin sate cărţile de cult şi învăţătură aduse din Moldova şi ţara Românească. În 1743 Mănăstirea încă exista, iar însemnările lăsate pe cărţile de cult o menţionează şi în secolul al XIX-lea, după care a dispărut. Tradiţia spune că a fost demolată în 1889 de uniaţi, din ură că mai exista un bastion puternic al religiei creştin ortodoxe. Ruinele ei se mai vedeau încă în primele decenii ale secolului al XX-lea şi locul unde a fost biserica se numeşte azi La Mănăstire.

            Descriere: Faţadele exterioare au un brâu median din lemn torsionat şi grinzile neîmbrăcate, dar lustruite.

            Pictura: Pictura bisericii stil bizantin primitiv a fost realizată în anul 1782 direct pe lemn iar la îmbinări pe pânză. Pictura interioară a fost realizată de Alexandru Ponehalschi, la sfârşitul secolului XVIII . În naos, tema principală este Judecata de Apoi, care se desfăşoară pe peretele de apus. Pe bolta naosului este reprezentat Cel-Vechi-de Zile, purtând pe piept Sfântul Duh sub formă de porumbel. Pe peretele lateral al bolţii, într-un registru continuu de la sud la nord, sunt reprezentate scene din Vechiul Testament.

            Altele: S-a găsit în anul 1925 cea mai veche scriere în limba română Codicele de la ieud (1391-1392), originalul se află în prezent la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.