Loading... Please Wait.
Română | English
Patriarhia Română - Mănăstiri şi schituri
Patriarhia Română Structura BOR Mănăstiri şi schituri Itinerar pelerinaje Calendar ortodox Contact
   

Mănăstiri şi schituri


            Apartenenţa Administrativ-Bisericească:             Judeţ:

Schitul IZVORUL POSAGA

            Istoricul: Biserica a fost construită în 1933 de preotul paroh al satului, Alexandru Rujdea. Viaţa monahală a început în 1948 şi a durat până în 1960, când, ca urmare a Decretului nr. 410/1959, Schitul a fost desfiinţat. Biserica a fost folosită în continuare ca magazie, atât ea, cât şi alte clădiri părăginindu-se.

            Descriere: Biserica este o construcţie din lemn, pe fundaţie de piatră. Are formă de construcţie dreptunghiulară. Naosul cu pronaosul nu sunt separate, suprafeţele formând un spaţiu comun. Pridvorul deschis este sprijinit pe stâlpi din lemn, foarte frumos sculptaţi. Catapeteasma din lemn, de asemenea are o sculptură foarte frumoasă. Uşile de la intrare sunt masive, din lemn de stejar cu o sculptură ornamentală. Biserica are două turle, una mare pe naos şi alta mai mică pe pridvor. Este tencuită în interior şi căptuşită cu şipcă în exterior. Acoperişul este cu ţiglă.

            Pictura: Pictura, foarte plăcută ochilor, este operă a doi cumetri, Gheorghe şi Dumitru, şi a fost executată în anii 1988-1989. În aceeaşi ani a fost lucrată şi sculptura de către meşterul Ioan Achitei din Moldova.

            Altele: Clopotniţa, construită din lemn şi acoperită cu şindrilă, este susţinută de stâlpi puternici din lemn şi ei frumos sculptaţi. În incinta schitului este un frumos altar de vară construit din lemn, acoperit cu ţiglă şi susţinut de şase stâlpi din lemn sculptat. Clădirea pentru chilii, trapeza, bucătărie, stăreţie este din lemn, pereţii fiind tencuiţi în interior şi căptuşiţi cu şipcă în exterior. Este acoperită cu ţiglă şi la fel de cochetă ca şi biserica. Împrejmuirea din faţă, paralelă cu drumul, este din zid masiv de piatră la bază iar deasupra acestui soclu este uluca din lemn.



 
Patriarhia Română - Copyright 2009. Toate drepturile rezervate. Acces membri