Istoricul: Când venea din Epir, la 1721, pentru a ridica Biserica Stavropoleos, arhimandritul grec Ioanichie a găsit, în apropierea locului pe care avea să-l capete pentru ziduri, un spaţiu de o mare prosperitate economică, activ, plin de hanuri, prăvălii şi biserici. Aceasta l-a determinat să ridice mai întâi, în spiritul veacului, un han şi apoi să întemeieze mănăstirea. În incinta hanului ridicat la 1822 a înîlţat – la scurtă vreme – biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Lucrările de zidire a bisericii se încheiau – în această primă etapă – la 30 octombrie 1924, dar după cum arată şi pisania, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat şi sub păstorirea mitropolitului Daniil, cu toată cheltuiala arhimandritului Ioanichie din Ostaniţa. Pentru a mării biserica, Ioanichie, va adăuga adsidele lateraleşi va înălţa bolta Pantocratorului, iar apoi va construi pe latura de vest un pridvor, lucrări desfăşurate între anii 1730-1731. Data de 8 noiembrie 1733, înscrisă pe pomelnicul de la proscomidie, este momentul în care s-au încheiat lucrările ce au dat lăcaşului structura arhitectonică actuală şi decoraţia pe care o păstrează în bună măsură şi astăzi.

            Descriere: Între ctitoriile de la începutul secolului al XVIII-lea, biserica Mănăstirii Stavropoleos se impune prin originalitate şi pitoresc, realizând o unică sinteză de elemente şi repertoriu brâncovenesc cu influenţe orientale şi occidentale ale timpului. Ansamblul Stavropoleos aparţine stilistic epocii postbrâncoveneşti, fiind prin decorul în piatră, mobilier, pictura murală inerioară şi exterioară, expresia unitară a acestei perioade originale din istoria artei româneşti.

            Pictura: Deşi de proporţii reduse biserica are monumentalitate, pictura interioară impresionează prin amploarea li totodată concentrarea programului iconografic. Peretele vestic al pronaosului este rezervat tabloului vitiv şi portretelor ctitorilor – Nicolae Mavrocordat cu familia şi Mitropolitul Ioanichie cu fraţii săi, Panait şi Nicolae, alături de cele ale boierilor şi dregătorilortimpului care au făcut danii bisericii – portrete de mare expresivitate ce anunţă portretistica veaculuial XIX-lea. Iconostasul, păstrat în întregime, aparţien aceleaşi ambianţe stilistice brâncoveneşti; există, de altfel, o unitate cromatică şi decorativă între pictura naosului şi cea a icoanelor. Icoanele prăznicare şi cele ale apostolilor, de factură post-brâncovenească, sunt realizate de meşteri locali, iar icoanele împarăteşti constituie o noutate în peisajul artei bisericeşti din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin influenţa rusească pe care o cunosc. Sculptura exterioară a pridvorului reuneşte un bogat repertoriu:coloane în torsadă, capiteluri compozite şi parapeturi cu vrejuri ce înconjoară scena centrală, Samson şi leul. Pictura exterioară se îmbină armonios cu decoraţia c econtinuă şi pe arcadele porticului, ridicat tot atunci.

            Altele: Aşezământul Stavropoleos, continuând şi împlinind ostenelile şi jertfele celor care au slujit aici vreme de peste 300 de ani este astăzi o adevărată mărturie a păstrării şi valorificării tradiţiei autentice. Un rol important în frumuseţea slujbelor îl are cântarea bisericească de veche tradiţie bizantină. Grupul Stavropoleos, recunoscut în ţară şi străinătate a înregistrat numeroase casete şi CD-uri şi a participat la festivaluri de muzică sacră sau a fost invitat să cânte în biserici şi locaşuri de cult din întreaga Europă, dar şi în America şi Japonia, Alături de cântare, veşmintele recuperate şi restaurate, icoanele şi obiectele liturgice aflate în biserică – şi aceasta după ce s-a renunţat la multe obiecte necanonice – dau frumuseţea şi autenticitatea slujbelor.