Istoricul: În tradiţia locului se spune că pe culmea abruptă de piatră ce se înalţă între râul Dâmboviţa şi pârâul Cetăţuia a existat o cetate de rezistenţă de pe vremea ocupaţiei romane. Cetatea ar fi fost loc de refugiu şi pentru legendarul domn al Ţării Româneşti Negru Vodă, care îşi avea aici şi o peşteră de taină numită până astăzi Peştera lui Negru Vodă. De la această cetate şi-au luat numele atât muntele cât şi satele dimprejur. Valea stâncoasă a pârâului Cetăţuia este bogată în peşteri, unele naturale, altele scobite cu dalta de mâna sihaştrilor. Aici s-au nevoit numeroşi călugări chilisti mai ales în sec. XIV-XVIII, care au avut aceeaşi faimă şi înălţime duhovnicească ca şi cei din munţii Buzăului. Unul dintre aceşti sihaştrii a fost descoperit în ultimele decenii, într-o peşteră suspendată pe panta muntelui. În fundul peşterii s-au găsit osemintele cuviosului, galbene, mirositoare, nemişcate de mâna omului, aşezate într-o scobitură de piatră în formă de sicriu, iar deasupra pe perete scria în piatră Ioanichie Schimonah 1638. Sunt singurele moaşte întregi ale unui cuvios român din sec. XVII-lea păstrate până în zilele noastre.

            Descriere: Biserica din stâncă este aşezată într-o peşteră naturală unde este şi un mic izvor miraculos, are 12 m lungime, 4 m lăţime şi înălţimea până la boltă 3,20 m. Este compartimentat în altar, naos şi pronaos, iar în afară la intrare are un pridvor de lemn. Pe peretele de miazănoapte al pronaosului se află o placă de marmură cu următoarea inscripţie: Acest sfânt locaş cu numele Cetăţuia care de la Negru Vodă îşi are începutul, a fost şi în trecut schit de călugări şi pe vremuri grele loc de scăpare pentru voievozii ţării, însă cu trecerea timpului a căzut în ruine ajungând chiar adăpost vitelor. A fost restaurat şi înfrumuseţat cum se vede cu cheltuiala şi osârdia robului lui Dumnezeu preotul econom Gheorghe Moisescu paroh al bisericii Domnească din Câmpulung, ajutat de ieromonahul Agatanghel Andriţoiu de la peştera Stănişoara Argeş şi fratele monah Nicolae Băcioiu de la peştera Ialomicioara în anul 1915-1916. S-a sfinţit în 22 iulie 1923 spre veşnica pomenire. Tot în pronaos se află scobit în peretele dinspre nord altarul catolic pentru doamna Clara, soţia voievodului Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), care era catolică. Tradiţia locală îl numeşte altarul papistăşesc al soţiei lui Negru Vodă.

            Pictura: Exista 3 straturi suprapuse de pictură, constatate de pictorul Teodorescu în 1922. După ce acesta a înlăturat stratul de pictură făcut în 1859, se distinge pe peretele din apus, deasupra uşii, pe stânga, la intrarea în naos, chipul ctitorilor Alexandru Voievod, Radu Negru Voievod şi al jupânului Gheroghe Vineţeanu. Stratul din 1859 nu arată decât chipul voievozilor şi nu şi pe cel al lui Gheorghe Vineţeanu şi al lui Iosif stareţul care a zugrăvit biserica în a două jumătate a sec. XVIII. Al treilea strat de pictură se presupune că este din preajma anilor 1760, autorul nefiind cunoscut. Pe tavanul de piatră al naosului se vede distinct chipul Mântuitorului Hristos.

            Altele: La sud de biserică este o clădire etajată pentru chilii şi alte încăperi trebuincioase vieţii monahale, construite în sec. XIX.