Istoricul: Scurt istoric. Mănăstirea Dragomirna s-a ridicat în primele trei decenii ale secolului al XVII-lea. Construcţia începe în timpul domnitorului Ieremia Movilă, în 1602, cu biserică mică din cimitir, ai cărei ctitori au fost: Anastasie Crimca, Luca şi Simion Stroici. Se continuă imediat în anii următori cu ridicarea bisericii mari, care s-a terminat în 1609. Pisania obişnuită oricărei ctitorii lipseşte la Dragomirna, astfel încât anul şi numele ctitorilor au fost stabilite prin studierea documentelor epocii. Ei sunt Logofătul Luca Stroici şi Mitropolitul Anastasie Crimca, a cărui personalitate a imprimat Dragomirnei un spirit cultural. Originar din Suceava, fiul negustorului Ivan Crimca şi al Cristinei, îmbracă încă de tânăr haina monahală în Mănăstirea Putna. Urcă treptat cele mai înalte trepte ale ierarhiei bisericeşti: egumen la Galata în 1588, Episcop la Rădăuţi în 1600, apoi la Roman în 1606 şi la 15 iulie 1608 Mitropolit al Moldovei. A fost în cele mai bune relaţii cu marea familie a Stroicilor, în mod special cu ilustrul cărturar şi om de mare cultură Luca Stroici. Anastasie Crimca, talentat miniaturist, a pus bazele şcolii de artişti miniaturişti de la Dragomirna, activitate răsfrântă şi asupra altor îndeletniciri: broderie, argintărie. Caracterele şcolii de la Dragomirna s-au impus pe tot parcursul secolului al XVII-lea, conferind artei moldoveneşti un specific inconfundabil.

            Descriere: Biserica este construită din piatră, pe un soclu înalt de 2,5 m în centrul incintei, în plan dreptunghiular îngust (formă de navă), cu absidă semicirculară la est şi pridvor poligonal la vest. Naosul este lărgit la sud şi nord de abside semicirculare. Interiorul se compune din altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul este luminat de o fereastră la est şi două laterale.

            Pictura: Pictura se păstrează doar în altar şi naos. Nu se cunoaşte dacă pronaosul şi pridvorul au fost pictate sau pictura s-a pierdut ca urmare a distrugerilor pricinuite de cazaci şi tătari. A fost realizată de Preoţii Crăciun şi Ignat şi meşterii Matieş şi Grigorie, care au urmat îndeaproape programul iconografic şi stilul picturii de la Suceviţa (pictată două decenii mai devreme). Deşi si desfăşurate în mari panouri adaptate dimensiunilor, scenele reprezentate în altar şi naos sunt lucrate mai aproape de stilul miniaturilor şcolii de la Dragomirna, decât de cel al frescelor din secolul al XVI-lea. Calităţile picturii se descifrează în caracterul dinamic al compoziţiilor, în gama cromatică bazată pe culori vii contrastante; roşu sângeriu, albastru, verde, puse în valoare prin folosirea abundentă a aurului, prin mobilarea fundalurilor, şi a scenelor cu peisaje dezbărate parţial de caracterul schematic şi exotic al picturii bizantine şi postbizantine. Atrag atenţia scenele biblice Iisus în grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Răstignirea şi Coborârea de pe cruce. Pictura murală de la Dragomirna nu mai reţine centrul atenţiei aşa cum se întâmplase anterior, aceasta fiind captată de arhitectura şi de sculptura decorativă.

            Altele: Turnul clopotniţei, din piatră şi cu gang de intrare, se află la 30 m sud de biserică. De la turn la biserică se circulă pe o alee din bolovani de piatră mărginită de tufe de buxus.