Loading... Please Wait.
Română | English
Patriarhia Română - Mănăstiri şi schituri
Patriarhia Română Structura BOR Mănăstiri şi schituri Itinerar pelerinaje Calendar ortodox Contact
   

Mănăstiri şi schituri


            Apartenenţa Administrativ-Bisericească:             Judeţ:

Mănăstirea FĂGET

            Istoricul: Biserica mănăstirii a fost ctitorită în 1572 de Ivaşcu Golescu pe vatra alteia mai vechi. Viaţa monahală a continuat până la secularizarea averilor mănăstireşti în 1864, după care a devenit biserică de mir. Prea cucernicul preot Pufu Gheorghe în anii 1983-1984 a fost parohul acestei biserici.

            Descriere: Biserica este construcţie mare şi înaltă din zid gros de cărămidă. Spaţiul este compartimentat în altar, naos şi pronaos. Altarul foarte spaţios primeşte lumina de la o fereastră la răsărit şi alte două aşezate pe zidul din sud şi cel nordic. Naosul cu absidele largi dar puţin adânci este luminat de o fereastră aşezată la sud şi alta la nord. Pe naos este o turlă deschisă, cilindrică, luminată de 8 ferestre şi acoperită cu tablă în solzi. Turla a fost ridicată în 1983. Vechea turlă a existat până în 1802 când a căzut la cutremur. Pronaosul este luminat de două ferestre aşezate una la sud, alta la nord. Din pridvorul deschis se intră în pronaos prin partea de vest printr-o uşă de stejar masivă, cu grilaj metalic la exterior. Ferestrele bisericii sunt largi, înalte, apărate la exterior de un grilaj din fier forjat. Pardoseala în biserică este din lespezi de piatră. Pridvorul deschis este susţinut în faţă de doi stâlpi de zid. Este acoperit cu tablă ca şi biserica, iar pardoseala este din ciment.

            Pictura: Pictura veche a bisericii a fost realizată în ulei de Petre Zugravul şi Grigore. I s-au efectuat două restaurări, una în vremea lui Constantin Brâncoveanu, alta cu prilejul renovării bisericii în 1983-1989.

            Altele: Clopotniţa construită dintr-un cadru de lemn cu acoperiş de tablă este ridicată la 20 m vest de pridvor.



 
Patriarhia Română - Copyright 2009. Toate drepturile rezervate. Acces membri